Daca ar mai fi trait m-ar fi inteles si m-ar fi sprijinit in tot ceea ce fac si urmeaza sa fac si mi-ar fi dat putere pentru ca a fost si pentru mine si pentru multi altii va ramane un om deosebit cu un caracter de invidiat.
Poate cat a trait nu i-am spus cat de mult il admir si il iubesc, poate am gresit, nu, nu poate, sigur am gresit dar sunt aproape convinsa ca de-a lungul vietii lui mereu a simtit ca il apreciez mai mult pe lumea asta ca orice si oricine. Este singurul care ma intelege si mereu mi-a fost aproape. Am atata nevoie de el si nu ar fi meritat ca povestea vietii lui sa se sfarseasca intr-un asemenea jalnic fel, a daruit prea mult si a primit prea putin. Asteptarile lui niciodata nu se ridicau la standarde foarte inalte cand era vorba de oamenii din jur.
Mi-as dori sa ma pot exprima in vreun fel mai dragut, mai liber dar nu pot. De-abea am scris aceste cateva randuri aiurite si sterse de lacrimi care siroiesc pe obrazul meu pe care el adesea imi lasa un pupic de "noapte buna" sau de "buna dimineata". Mi-e atat de dor si sunt atat de marcata de lipsa lui, daca as putea as da orice si totul ca sa fie din nou cu noi. Mi-e imposibil sa recunosc ca nu mai e.
Daca ar fi trait maine as fi alergat dupa un cadou pentru el, deoarece poimaine este ziua lui dar acum ii voi duce doar flori si ii voi povesti tot ce mi s-a intamplat in ultima saptamana caci nu am mai fost la el de vineri, se va bucura cu siguranta sa ma vada. As vrea sa-l pot lasa sa se odihneasca dar nu-mi pot opri lacrimile, desi ajung deseori intr-un punct cand lacrimile imi seaca. As vrea sa-i fi spus de mai multe ori ce inseamna pentru mine, dar acum nu-mi ramane decat sa ma rog pentru el ca sa-i fie mai bine acolo unde se afla acum.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu