...

Viata mea... a luat o intorsatura trista, s-a oprit in acel moment cand un imens soc m-a lovit in aceea friguroasa zi de iarna, in ianuarie mai exact. Poate unii nu cred in "semne divine" insa eu incep sa-mi dau seama ca ceva ceva totusi exista deoarece in aceea zi mi-a fost foarte rau si am avut o stare de neliniste si parca ceva mi-a fost smuls, aveam si reactii ciudate pe care alta data nu le avusesem insa nu am dat foarte mare importanta deoarece stiam ca totul este in regula. Eh, cand am ajuns acasa lucrurile stateau altfel, imi venea sa urlu de disperare, sa ma duc poate dupa el dar stiam ca am un suflet de sustinut care fara ajutorul meu nu ar rezista niciun minut. Mi-am continuat viata in tacere, in multa tacere, lacrimile mi-au secat insa el era adesea prezent si parca il auzeam venind, alintandu-ma si spunandu-mi ca in viata nu totul este corect dar trebuie sa ne conformam si sa lupt ca sa fiu un om bun. Mi-e greu sa exprim tot ce imi trece prin minte, parca nici nu vreau sa spun nimanui nimic dar nu pot sa tin in mine tot ce ma framanta. Cuvintele sunt in zadar oricum. Si nu vreau sa mai aud nimic de genul "Viata merge inainte" sau "Totul va fi bine". Nu, nu va fi nimic in ordine si nimeni nu-si da seama ce porcarii spune si cat sunt de enervante unele vorbe, mai bine taci decat sa ranesti omul.